La Gala Capital – ”Femei de Succes” 2025, sportiva paralimpică Camelia Ciripan a fost recompensată cu un premiu special pentru performanța istorică obținută la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, unde a câștigat medalia de bronz la paratenis de masă (clasa 6) – prima medalie paralimpică feminină din istoria României.

Distincția a fost oferită aseară, la Club One din București, în cadrul unei gale care aduce anual în prim-plan femei cu povești remarcabile din domenii precum sportul, administrația, antreprenoriatul, educația sau societatea civilă. Gala este un proiect al revistei Capital care recunoaște meritele și implicarea femeilor în dezvoltarea mediului economic și social din România. Printre criteriile de selecție s-au numărat realizările profesionale, notorietatea, impactul social și influența pozitivă asupra comunității.

O poveste de viață transformată prin sport

Camelia Ciripan a descoperit sportul în urmă cu opt ani, într-un moment în care lupta cu diagnosticul medical sever – în urma unui traumatism vertebro-medular – părea fără sfârșit. După 15 ani de recuperare și spitalizare, sportul a venit ca o rază de speranță. Paratenisul de masă a devenit mai mult decât un antrenament: o formă de terapie, de integrare, de regăsire.

Cu perseverență și o voință de neclintit, Camelia și-a urmat visul și a transformat o provocare medicală într-un drum către performanță. Iar la Paris 2024, la prima sa participare la Jocurile Paralimpice, a obținut o medalie istorică, înfruntând adversare de top mondial într-o categorie destinată sportivilor cu dizabilități severe ale membrelor.

Momentul de la finalul meciului pentru medalia de bronz – o îmbrățișare plină de emoție cu antrenorul său, Alexandru Gheorghe – a devenit simbolul unui drum lung și greu, dar dus cu onoare până la capăt.

Un palmares impresionant și o voce a motivației

Pe lângă medalia de bronz de la Paris, Camelia a obținut în ultimii ani rezultate constante în competițiile internaționale de top în circuitul ITTF, fiind desemnată de mai multe ori “Cea mai bună sportivă paralimpică a anului” în țara noastră. În 2024, a fost decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Sportiv Clasa a III-a, cu două barete – o recunoaștere oficială a valorii și contribuției sale la imaginea sportului românesc.

Pe lângă performanțele din palmares, Camelia Ciripan rămâne o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare. Ea însumează, în mod autentic, valorile Comitetului Național Paralimpic: curaj, excelență, perseverență și incluziune.

Un model de excelență pentru sportul paralimpic românesc

Premiul primit la Gala Capital – Femei de Succes nu marchează doar o recunoaștere personală, ci confirmă poziția tot mai vizibilă și valoroasă a sportivelor paralimpice în sportul românesc. Camelia Ciripan este nu doar prima medaliată paralimpică din istoria feminină a României, ci și o voce puternică a schimbării și speranței în drumul spre performanță, demnitate și recunoaștere.

Felicitări, Camelia! Ești o sursă de mândrie națională și un simbol viu al puterii de a merge mai departe.