București, 20 octombrie 2025 – Comitetul Național Paralimpic din România (CNP) a încheiat cu succes prima ediție Ride More Paraevent – Snowlovers Edition, un eveniment unic dedicat relansării sporturilor paralimpice de iarnă și descoperirii noilor talente din rândul persoanelor cu dizabilități.
Desfășurat în perioada 16–19 octombrie 2025, la Miercurea Ciuc, evenimentul a reunit zeci de participanți din întreaga țară, care au avut ocazia să experimenteze disciplinele de Para Snowboard, Para Schi Alpin, Para Schi Fond și Para Biatlon, într-un cadru sigur, profesionist și profund inspirațional.
Un eveniment dedicat descoperirii și incluziunii prin sport
Ride More Paraevent – Snowlovers Edition a fost mai mult decât o tabără sportivă – a fost o călătorie de descoperire, curaj și comunitate.
Pe parcursul a patru zile, participanții au trecut prin sesiuni de evaluare fizică și funcțională, ateliere de dezvoltare personală, antrenamente practice și momente de mentorat cu unii dintre cei mai valoroși sportivi și antrenori ai României.
Evenimentul s-a deschis oficial joi, 16 octombrie, la Hotel Bradul, printr-o conferință de presă la care au participat:
- Carol Eduard Novák, președintele Comitetului Național Paralimpic,
- Éva Tófalvi, coordonatoarea sporturilor de iarnă în cadrul CNP,
- reprezentanți ai Asociației pastel, partenerul organizatoric al evenimentului,
- Enikő Sógor, viceprimar al municipiuluiMiercurea Ciuc,
- și o parte dintre mentorii sportivi implicați în program.
Eduard Novak: „Construim sistemul de care sportul paralimpic românesc are nevoie”
În deschiderea evenimentului, președintele CNP, Carol Eduard Novák, a transmis un mesaj clar despre viziunea pe termen lung a Comitetului:
„Sportul românesc are nevoie de o reconstrucție de jos în sus. Prin Ride More Paraevent, punem bazele unui sistem modern, profesionist, dedicat descoperirii și formării viitoarelor generații de sportivi paralimpici.
Nu este un simplu eveniment – este un început. Vrem să identificăm oameni care își doresc să continue, să se antreneze, să creadă în ei și să construiască alături de noi România paralimpică a viitorului.”
Evaluări, testări și primii pași către performanță
Ziua de vineri, 17 octombrie, a fost dedicată evaluărilor funcționale și testărilor fizice desfășurate la RideMore Center din Miercurea Ciuc, sub coordonarea fizioterapeutului David Hunor.
Participanții au trecut printr-un proces detaliat de testare a mobilității, echilibrului, forței musculare și coordonării, primind recomandări personalizate pentru alegerea disciplinei sportive potrivite.
Alături de Éva Tófalvi, la activități au participat antrenori și specialiști precum:
- Angelo Bude, antrenor specializat în schiul paralimpic,
- Andrei Șubran, instructor de snowboard,
- Silviu Popa, snowboarder de performanță,
- și Mihăiță Papară, invitat special și cel mai valoros reprezentant al parasnowboard-ului românesc.
Psihologia performanței – cheia succesului sportiv
Tot vineri, după-amiază, participanții au luat parte la workshop-ul „Psihologia performanței sportive”, susținut de Silviu Ioniță, psiholog sportiv cu peste 20 de ani de experiență.
Într-o atmosferă interactivă, sportivii au învățat despre gestionarea emoțiilor, motivația în competiție și reziliența mentală – componente esențiale ale succesului în sportul de performanță.
Sâmbătă: Zăpadă, echilibru și inspirație
Ziua de sâmbătă, 18 octombrie, a adus energia zăpezii în prim-plan.
La KidsSport Șumuleu Ciuc, participanții au intrat în contact direct cu echipamentele de para snowboard și para schi alpin, sub îndrumarea unei echipe excepționale de mentori:
- Éva Tófalvi, coordonator general,
- Edit Miklós, dublă medaliată în Cupa Mondială la schi alpin,
- Kinda Géza, campion național la snowboard,
- Angelo Bude, Andrei Șubran și Silviu Popa, antrenori și instructori specializați.
După o zi plină de emoție și adrenalină, seara s-a încheiat cu workshop-ul de nutriție și medicină integrativă susținut de Simona Păcurar, primul român certificat în Medicină Funcțională în SUA.
Ziua de sâmbătă a inclus și o festivitate ad-hoc de închidere, chiar pe pârtia de vară de la Șumuleu Ciuc, în care fiecare participant a primit recunoașterea efortului și curajului său.
Duminică: Para Biatlon – echilibru, precizie și spirit de echipă
Ultima zi a evenimentului, desfășurată la Harghita Băi, a fost dedicată biatlonului paralimpic.
Sub coordonarea Évei Tófalvi și cu implicarea lui Márton Simon, antrenor emerit de biathlon, participanții au învățat primele tehnici de schi fond și tragere cu armă laser, într-o atmosferă competitivă, dar plină de bucurie.
Exercițiile de echilibru, jocurile de coordonare și ștafetele amuzante au încheiat într-un ton optimist această primă ediție a Ride More Paraevent – Snowlovers Edition.
Un pas concret către viitorul sporturilor paralimpice de iarnă
„Ceea ce am început aici este o fundație solidă pentru viitor. Ne dorim să transformăm aceste evenimente în centre de selecție și pregătire reală pentru sportivii paralimpici ai României.”
— Carol Eduard Novák, președinte CNP
“Ride More Paraevent din Miercurea Ciuc face parte din seria inițiativelor care au avut loc pe tot parcursul anului, prin proiectul Pedale Salvatoare 4.0 al Asociației pastel. Este un demers consolidat prin care, alături de partenerul nostru Carrefour România, am sprijinit sportivii paralimpici cu echipamente care le complimentează și le antenează determinarea. Ca ONG, vom rămâne alături de această comunitate și sperăm să contribuim la un viitor unde egalitatea de șanse și incluziunea vor deveni o normalitate” – spune Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
Ride More Paraevent – Snowlovers Edition a fost organizat de Comitetul Național Paralimpic din România, cu sprijinul Asociației pastel, în cadrul proiectului Pedale Salvatoare 4.0, finanțat de Carrefour România, și cu susținerea Betano, partener oficial al CNP pentru dezvoltarea sportivilor paralimpici.
Parteneri de încredere: Asociația Club Sportiv Caiac SMile, Asociația Nurture in Nature, RideMore Center, KidsSport Șumuleu Ciuc.
Despre Ride More Paraevent
Ride More Paraevent este un program național de inițiere, selecție și formare dedicat persoanelor cu dizabilități care doresc să practice sporturi paralimpice. Ediția Snowlovers marchează un nou capitol în dezvoltarea sporturilor de iarnă paralimpice din România, promovând curajul, incluziunea și bucuria mișcării.
Despre Comitetul Național Paralimpic
Comitetul Național Paralimpic este instituția care coordonează activitatea sportivă a persoanelor cu dizabilități în România. Înființat în 2001, CNP este membru al Comitetului Paralimpic Internațional și afiliat la cele mai importante organizații internaționale de profil.
Partenerii oficiali ai CNP sunt:
- Allianz Țiriac
- Nike (prin SportTime, distribuitor oficialîn România) – furnizor oficial de echipament
- Artesia (Apemin Tușnad) – partener oficial pentru hidratare
- Fortius Clinic – parte a Clinicilor Affidea – partener oficial pentru sănătate.
Link-uri canale de comunicare CNP:
- https://www.paralimpicromania.ro/
- https://www.facebook.com/ComitetulNationalParalimpicRomania/
- https://www.instagram.com/comitetul_national_paralimpic/
- https://www.linkedin.com/company/comitetul-national-paralimpic/
- https://www.youtube.com/@comitetul_national_paralimpic.
Pentru informații suplimentare, colaborări sau solicitări de presă, vă rugăm să ne contactați la: comunicare@paralimpicromania.ro.




































DONEAZĂ
DEVINO SPORTIV