Miercuri, 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Alteța Sa Regală Principele Radu a găzduit, la Palatul Elisabeta, Seara Palatului Elisabeta dedicată Comitetului Național Paralimpic, un eveniment cu profundă încărcătură simbolică și emoțională pentru întreaga comunitate paralimpică românească.
Aflat din anul 2016 sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu, Comitetul Național Paralimpic a fost onorat, în această seară, printr-un eveniment care a adus împreună sportivi, antrenori, membrii ai echipei și susținători ai mișcării paralimpice, într-un cadru care a vorbit despre respect, continuitate și spirit civic.
Un mesaj despre curaj, într-o lume aflată în cumpănă
În discursul său, Alteța Sa Regală a subliniat contextul dificil în care trăim și a vorbit deschis despre fragilitatea domeniilor precum sportul și cultura în perioade marcate de instabilitate economică și socială. Principele Radu a evidențiat faptul că, tocmai în astfel de vremuri, perseverența sportivilor paralimpici devine cu atât mai valoroasă:
„Îndeletniciri precum sportul și arta sunt primele care au de suferit când dificultăți economice, politice și sociale apar în țările noastre. Cu atât mai mult este de admirat felul în care vă duceți crezul și profesia sportivă mai departe (…) Este o nespusă mândrie pentru noi să vă stăm alături, fiindcă prin ceea ce faceți dați un exemplu admirabil societății românești.”
Alteța Sa Regală și-a exprimat încrederea că anul 2026 va aduce satisfacții și împliniri sportive și a subliniat rolul pe care sportivii paralimpici îl au în a duce mai departe „o făclie importantă” pentru societatea românească – o atitudine umană care inspiră, dincolo de rezultate.
O nouă eră pentru sportul paralimpic românesc
La rândul său, Carol-Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic, a vorbit despre direcția strategică a organizației și despre ambiția de a duce România în top 10–15 mondial în sportul paralimpic.
„Cred că pot spune că am început o nouă eră în sportul paralimpic românesc. Am depășit dificultăți, am obținut rezultate frumoase și am început să punem amprenta României la nivel internațional. Suntem la început de drum, dar avem un potențial enorm.”
Președintele CNP a subliniat importanța parteneriatelor, a accesibilizării infrastructurii sportive și instituționale și a dezvoltării unui sistem care să permită coordonarea celor 29 de sporturi paralimpice aflate în responsabilitatea Comitetului. Totodată, multiplu medaliat paralimpic, Carol-Eduard Novak a menționat că va decide în primăvara anului viitor dacă își va continua cariera de paraciclist și cu obiectivul Jocurilor Paralimpice din 2028.
Dincolo de sport: demnitate, exemplu și schimbare de perspectivă
Momentul emoționant al serii a fost completat de intervenția sportivei de para-tir cu arcul Anda Arghir, care a transmis un mesaj puternic societății românești:
„Persoanele cu dizabilități nu au nevoie de milă. Mila nu ajută la nimic. Ne dorim să fim aplaudați pentru reușitele noastre, să fim promovați, sprijiniți și să fim un exemplu.”
Anda Arghir a vorbit despre sportul paralimpic ca dovadă clară că limitele pot fi depășite și că performanța, viața profesională, familia și demnitatea pot coexista, chiar și în condiții dificile.
O comunitate unită prin valori și performanță
La eveniment au participat sportivi paralimpici de top din discipline precum para-tenis de masă, para-tir cu arcul, para-atletism, para-înot, para-triatlon, para-escaladă, para-ciclism, baschet în scaun rulant și para canoe, alături de antrenorii lor și membri ai echipei Comitetului Național Paralimpic.
Seara Palatului Elisabeta a fost, astfel, nu doar o ceremonie, ci o reafirmare a valorilor paralimpice: curaj, excelență, solidaritate și încredere într-un viitor construit prin efort comun.
Comitetul Național Paralimpic își exprimă recunoștința față de Casa Regală a României pentru sprijinul constant și pentru onoarea de a fi sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, un parteneriat care dă forță și vizibilitate sportului paralimpic românesc, exact acolo unde contează cel mai mult: în inima societății.
Foto: ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale












DONEAZĂ
DEVINO SPORTIV